Julio Iglesias - o legenda vie!

Mega-concertele de succes sustinute de Julio Iglesias l-au convins pe acesta sa realizeze o piesa in limba romana. Julio Iglesias, considerat „cel mai iubitor bărbat în viaţă“, declară că s-a îndrăgostit de România. Atât de tare, încât doreşte să înveţe limba română suficient de bine pentru a putea compune o piesă în limba noastră. Solistul, care a fost fotografiat cu o frumoasă brunetă, în piscină, spune că româncele sunt cele mai atrăgătoare femei pe care le-a întâlnit vreodată.

Prima oară când ne-a vizitat ţara, a fost în 1969, acum 38 de ani, când Julio a participat la „Cerbul de Aur“ de la Braşov, dar nu a câştigat. Pe vremea aceea era mai mult fotbalist decât cântăreţ, el descoperind târziu pasiunea pentru muzică. Internat în spital din cauza unui accident rutier grav, Julio era paralizat de la mijloc în jos. Atunci a primit în dar o chitară de la unul dintre infirmieri şi a început să compună melodii. „Ulterior i-am dedicat acelui om o piesă, deoarece aşa a început totul pentru mine“, a spus Julio Iglesias.

In 2007, cântăreţul spaniol spune că doreşte să înveţe limba română, iar dacă îl va ajuta Dumnezeu, să compună melodii în limba noastră. Mai mult decât atât, fiind conştient că există un număr mare de români emigraţi în Spania, va încerca să facă ceva pentru comunitatea acestora.

Declarat „cel mai iubitor bărbat în viaţă“, datorită pieselor sale extrem de romantice, Julio spune că, deşi a iubit mult la viaţa lui, având numai puţin de opt copii, el nu se consideră un model de urmat ca tată: „Nu cred că sunt un tată bun. Consider că un părinte trebuie să fie zilnic lângă fiii lui, să-i ducă la şcoală, să-i ajute la lecţii, să fie mereu lângă ei. Eu sunt mai mult pe drumuri, dar încerc să le imprim anumite valori spirituale“, a mai declarat cântăreţul într-un interviu.
Artistul a vândut până în prezent peste 250 de milioane de albume în lumea întreagă, în mai multe limbi şi a susţinut de-a lungul carierei peste 5.000 de concerte.

MONICA a scris:CE POZA MISTO CU EL AI LA NUMELE TAU !

baga-ti si tu, ca ai destule foto cu el...

MONICA a scris:GATA SUNT EU CU EL ACUMA ! HAHAHA

E clar!!! Ai luat-o razna!!... Ce gales te priveste!!!!........

Ştim că de la Elvis sau Cliff Richard incoace "tonul" in muzică l-au dat americanii şi britanicii. Rareori se intămplă ca cineva din afara "perimetrului" să izbutească afirmarea şi să se impună pe piaţa americană sau britanică. Inarmat cu o tenacitate ieşită din comun, spaniolul Iglesias a reuşit acest lucru, ajungănd unul dintre cei mai populari interpreţi de pe mapamond. Albumele lui nu sunt făcute pentru un continent sau altul, ci pentru tot globul. La inceput, Julio cănta doar in spaniolă, acum căntă in toate limbile pămăntului: chineză, portugheză, italiană, filipineză etc. Debutul a fost ca o avalanşă, in doi ani a inregistrat paisprezece albume, un record incredibil. Şi ăsta a fost doar inceputul, provocarea a continuat, ştacheta era ridicată din ce in ce mai sus şi Julio era sortit s-o depăşească. A pătruns cu forţa in lumea anglo-saxonă şi in nordul continentului american, latin fiind, nu i-a fost uşor să cănte in engleză, dar a făcut-o, şi a reuşit, a trebuit să reuşească. Şi finalmente a căştigat uriaşa piaţă americană, cum nimeni nu mai reuşise s-o facă vreodată. Televiziunea americană il numea "Sinatra in versiune spaniolă". Un alt comentariu a fost "Sinatra va cănta in curănd in spaniolă şi invaţă repede, pentru că ştie că Iglesias va cănta in engleză", in timp ce "New York Times" a scris cum in vocea lui Iglesias se simte o calitate şi o acurateţe ieşite din comun. "Nu vreau decăt să fiu iubit", a spus el. Şi milioane de oameni din lumea intreagă i-au indeplinit dorinţa.

Julio Iglesias – artistul cel mai bine vândut din România

Casa de discuri Nova Music, licenţiat Sony BMG în România, a lansat anul acesta albumele unor artişti internaţionali de renume, iar trei dintre ei, Julio Iglesias, George Michael şi Beyonce, au susţinut concerte la noi în ţară, în 2007. Astfel, pe locul 1 în Top 5 vânzări la Nova Music se situează Julio Iglesias, cu albumul „Romantic Classiscs”, urmat de George Michael - „Twentyfive”, în timp ce Justin Timberlake, cu albumul „FutureSex / LoveSounds” ocupă poziţia a treia.

Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a invitat, în data de 26 iulie, pe Julio Iglesias la reşedinţa sa de vară din Neptun, unde cei doi au avut o întrevedere privată.
Preşedintele, împreună cu familia sa, i-au oferit cantăreţului un dejun tradiţional românesc.
Întâlnirea dintre Traian Băsescu şi Julio Iglesias a avut loc cu prilejul turneului pe care artistul l-a realizat, în intervalul 16-28 iulie, în cinci oraşe din România: Sibiu – Capitală Culturală Europeană în 2007, Timişoara, Bacău, Bucureşti şi Constanţa, unde publicul de toate vârstele s-a bucurat din plin de concerte şi a fredonat piesele interpretului.
Pasiunea românilor pentru artistul spaniol a transformat spectacolele într-o adevărată fiesta.

La 23 septembrie 1944, Rosario de la Cueva a adus pe lume un băieţel. Naşterea nu a fost uşoară, motiv pentru care, cănd a sosit momentul, in afară de medic (nimeni altul decăt doctorul ginecolog Julio Iglesias Puga, tatăl copilului), a venit şi un preot. Inainte de a naşte, mama il auzise deja pe copilaş plăngănd in păntecul ei. Se pare că asta se intămplă foarte rar şi nu este ceva obişnuit. Detaliul este menţionat, de exemplu, in biografia lui Napoleon Bonaparte şi se spune că "aceşti copii care plăng in păntecul mamei şi pe care ii poţi auzi inainte de a se naşte" sunt mai tărziu oameni privilegiaţi... Copilul a venit pe lume, aşa cum era prevăzut, in urma unei naşteri pelviene. Cu faţa in sus. Privind lumea. A plăns puţin cănd s-a născut, dar a căntat mult, uneori plăngănd, mai tărziu. Şi nu s-a numit Julio Cezar, ci Julio José. Dar, incă de pe cănd era foarte tănăr, asemenea lui Cezar, a cucerit lumea căntănd.

Da, aşa a inceput povestea unei legende, povestea unui bărbat de aproape 64 de ani, care, uneori, este cel mai tănăr bărbat din lume, iar alteori cel mai bătrăn şi mai obosit om de pe Pămănt. "Dacă m-aş fi născut in secolul calului, aş fi fost - spune adesea Iglesias - artist ambulant sau cavaler."

"Cu o seară inainte fusesem la Majadahonda, o staţiune estivală din apropierea Madridului, am luat cina afară şi am dansat cu fetele, aşa cum plănuisem. Nici unuia dintre noi patru nu-i plăcea să bea, iar dacă am făcut-o, a fost cu măsură. Nu eram obişnuiţi cu vinul. Eram, in schimb, obişnuiţi să ne distrăm, pentru că eram, de altfel, la vărsta distracţiilor. Am stat pănă cănd, pe la 2:00 dimineaţa, ne-am găndit că e timpul să ne intoarcem. Nu băusem nimic, insist, de altfel, eu eram cel care conducea. Şi nu beam nimic, pentru că norocul imi surădea din plin: la Real Madrid aveam porţile intredeschise, iar Puşkaş vorbea despre mine cu oarecare admiraţie, Puşkaş fiind "tunarul oficial" al echipei de seniori; in plus, devenise deja mit, intr-o oarecare măsură, povestea cu Di Stéfano, care, in timpul unui antrenament, executase un penalty aşa cum numai el ştia s-o facă, un penalty imparabil, pe care eu insă il apărasem - pentru că jucam pe post de portar, fără să-i dau apoi prea multă importanţă. Aşa că nu beam vin, trebuia să mă ingrijesc. Eu nu eram ceea ce se numea pe atunci "un vitezoman", dar nu pot să nu recunosc că mă grăbeam şi voiam să ajung repede peste tot. Prietenii spuneau că "imi place să fac totul rapid".

"Ne intorceam. Era intr-o noapte de septembrie, in ajunul lui octombrie, cănd nopţile sunt liniştite in Castilia. Aveam ferestrele coborăte. Lăngă mine mergea Enrique Clemente, un coleg de liceu, robust, nu foarte inalt, dar lat in umeri, rezistent ca fierul. Ne insoţea şi un bun prieten de-al meu, Pedro Luis Iglesias (in pofida numelui de familie, nu era rudă cu mine), care stătea pe bancheta din spate, cu Tito Arroyo. Enrique şi cu mine eram buni sportivi. Enrique a ajuns, de altfel, să joace, ca şi mine, la Real Madrid. Mai mult decăt atăt, el este cel care m-a adus in echipă. Eram, aşadar, cu toţii foarte buni prieteni. In plus, il admiram mult pe Enrique, fiindcă eu eram portar in echipa de tineret, a amatorilor, in timp ce el juca in echipa de seniori a lui Real Madrid. La un moment dat... maşina rămăsese acolo, in mijlocul unui imens nor de praf, in timp ce afară era o căldură inăbuşitoare. Noaptea ne invăluia pe toţi, iar eu auzeam pe cineva scăn-cind lăngă mine. Nu mă durea nimic, poate doar pieptul puţin. In apropiere se zărea mica mea maşină roşie, parcă tăiată-n două, distrusă, cu farurile de poziţie aprinse, cu toate cele patru uşi larg deschise... Toate acestea se intămplau intr-o dimineaţă. La scurt timp după aceea, intr-una din zilele următoare, aveam să implinesc 20 de ani... Maşina incepea să se vadă din ce in ce mai clar in norul de praf care se ridicase. Se observa perfect cum derapase inainte de a cădea in şanţ. Erau distruse, făcute bucăţi, scoase din pămănt una, două, trei borne kilometrice, dintre acelea cărora lumea le spune "apărători" şi care semnalizau intr-un fel curba, numită inainte "curba morţii", dar pe care eu nu o cunoşteam foarte bine. Nu-mi plăcea să conduc cu viteză prea mare. Mă rog, conduceam ca orice băiat de vărsta mea, de 19 ani. Imi veneau in minte, in acel moment, şoselele umezi din Galicia, unde fusesem in fiecare an pentru a petrece căteva zile cu unchii mei, in Orense. Mi se mai intămplase ca maşina s-o ia razna, dar niciodată ca atunci." - Julio Iglesias

"Ii vedeam pe prietenii mei apropiindu-se, cu hainele rupte, plini de pămănt murdar, unii săngerau: Tito Arroyo, Enrique Clemente şi Pedro Luis Iglesias erau şi ei cu mine in acea noapte. Imi văjăia capul şi mă simţeam mai degrabă speriat decăt liniştit, chiar dacă incepeam să las in urmă imaginile a ceea ce tocmai mi se intămplase. "Tu cum te simţi?" Pe mine mă doare spatele. "Şi tu?" Eu am rinichii făcuţi praf. "Şi tu, Julio?" Mă doare pieptul şi puţin coloana, dar numai un pic… "Suntem vii printr-o minune. Păcat de maşină." Nu ştiu ce-o să zică tata cănd o să afle."